6 iulie 2012

SCRISOARE DESCHISA DE LA UN GAOZAR CATRE PRESEDINTE

            Domnule Presedinte TRAIAN BASESCU,


Am fost invatat de bunicul meu, un taran din inima Muntilor Fagarasului, ca in viata exista momente in care trebuie sa alegem. Intre adevar si minciuna, intre bine si rau.
Poveţele lui m-au facut ca de fiecare data in viata sa recurg la cumpatare şi, întotdeauna, sã nu uit cã acţiunile mele nu trebuie sã dãuneze ţãrii în care m-am nãscut si semenilor mei. Acesta este motivul pentru care am ezitat mereu sa ma implic. Ca mine au fost si inca mai sunt milioane de romani. Numai ca ezitarea noastra a dat prilejul unor politicieni ca Dumneavoastra sa demoleze fãrâma de speranţã pe care o mai purtam în suflet, dar mai ales certitudinile pe care ar fi trebuit sa le putem oferim parintilor si copiilor nostri.
Dar acum, GATA, m-am saturat! M-am saturat, Domnule Basescu, de minciuna, diversiunea si manipularea pe care o practicati! M-am sãturat de amatorismul eunucilor pe care i-aţi desemnat sã ne conducã destinele! M-am sãturat de mizeria moralã, economicã şi socialã în care a ajuns aceastã ţarã, siluita de pigmeii pe care i-aţi racolat în jurul Dumneavoastrã! M-am sãturat de “succesurile” analfabeţilor care vã înconjoarã si care au reuşit sã distrugã fragila scarã a valorilor care mai exista în acest popor. 
Romanii sunt OAMENI, domnule Basescu! Nu sunt vapoare, viermi, gãozari, ţigani împuţiţi, ciumpalaci sau tonomate ... Iar OAMENII au nevoie de respect, siguranţă, stabilitate, iubire, înţelegere, ajutor, speranţã, dar mai ales de certitudini.
          Aţi avut destulã vreme sã cunoaşteţi aceste lucruri. Aţi avut destul timp sa invatati ca puteţi fi iubit de români, si ca ii puteţi avea de partea Dumneavoastrã, doar dacã nu uitaţi care sunt nevoile şi aşteptãrile lor. Insã caracterul Dumneavoastrã, zamislit doar pe ambiţia de a fi un personaj principal în mijlocul unor gloate deznadãjduite, v-a fãcut sã vã uitaţi misiunea, dar şi trecutul ! Iar cine îşi uitã trecutul îşi pierde şi identitatea...
          A fi presedintele Romaniei înseamnă, Domnule Basescu, a fi un personaj care ia acţiuni responsabile, care sã nu dãuneze propriului popor. Inseamnã a fi un om inteligent. Studiindu-vã (in)acţiunile, Domnule Bãsescu, am sesizat ca Dumneavoastra, doar de dragul puterii, ati actionat mereu iresponsabil. Zaboviţi câteva clipe si rememorati-va propriile acţiuni din ultimii ani. Veţi realiza cã acestea  sunt un amalgam al unei neputinţe - manifestate deseori in mod paranoic - care a folosit (şi încã mai foloseste!) doar mamelucilor care vã inconjoara şi care nu au curajul de a va spune NU atunci cand acţionaţi iraţional. Iar acest lucru denotã lipsã de inteligenţã.
          Nu va mai revarsati (re)sentimentele generate de neimplinirile dumneavoastra impotriva acestui popor. Stiu ca va este greu sa invatati ceva de la un “Gaozar”. Insã nu mai mizati doar pe instinctele politice de tip animalic care v-au ajutat sã ajungeţi în fruntea ţãrii si incercati sa realizati ca modernizarea tarii, pe care o tot amintiţi în discursurile Dumneavoastrã, incepe prin mobilizarea respectului reciproc. Începe cu acceptul Dumneavoastră de a realiza care sunt nevoile acestui popor ce v-a investit in functia pe care, efemer, (inca!) o mai detineti.
          Clamaţi mereu cã doriţi binele acestui popor. Acum veti avea ocazia sa va duceti în mijlocul “viermilor” care acum cativa ani v-au oferit destinele lor pe tava. Veţi afla (probabil cu stupoare) cã ROMANII NU VA MAI VOR IN FRUNTEA LOR. Veţi realiza cã mandatul Dumneavoastrã în fruntea acestei ţãri a expirat. Demult! Nu doar de cand a venit USL la Putere! Numai cã politrucii de lângã Dumneavoastrã nu au cutezat niciodata sã vã spunã acest lucru.
          Domnule (încã Preşedinte pentru cateva ore sau zile) Traian Bãsescu, amintiţi-vã ce spunea Nicolae Titulescu: “Fiecare are misiunea lui”. Dumneavoastra, in calitate de Presedinte, mai stiti (aţi ştiut vreodatã???) care va este misiunea?  Imi permit sã vã reamintesc eu care trebuia sa fie misiunea Dumneavoastra: sã vegheati la prosperitatea, suveranitatea şi independenţa acestui popor oropsit. Numai cã Dumneavoastrã nu aţi fãcut-o nicio clipã acest lucru. Infatuarea si dorinta setea Dumneavoastra de putere v-au facut sa vegheati doar la prosperitatea „ungurenilor” umili si analfabeti pe care i-ati racolat sa va slujeasca propriile interese. De aceea ati ajuns acum sa confundati tara cu un vapor, iar institutiile de drept ale statului cu slugile dumneavoastra pe care le-ati pus sa le conduca.
          Acesta sunt motivele care vã obligã sã vã plecati din fruntea Romaniei!
          Lãsaţi-i pe români sã aleagã cine este demn sã vegheze la prosperitatea, demnitatea si la aşteptãrile lor.

          ec. OVIDIU ZARA

P.S. : Ati spus, recent, ca toti politicienii care si-au impopotonat CV-urile cu tot felul de studii absolvite la “sorbonici” private sa se retraga din politica. Sunteti primul care ar trebui sa dea un exemplu! Cereti fiicei Dumneavoastra, Elena Basescu sa se retraga din politica!